Cardul Euro26

Cardul Minune

Cardul Minune

“caut mănăstiri, dau de carduri”

Orice informaţie care circulă în presă sau chiar printre prieteni, trebuie controlată în măsura posibilităţii. Cu această intenţie, vrând să aflu despre o bisericuţă, dau de carduri… bine că au sărit în vedere, un prilej de a vorbi despre tineri.

Prima sursă din care aflăm de cardul Euro26, este Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Mehedinţi.
Prima întrebare (cel puţin mie îmi pare) logică este: ce are un card cu cultura sau patrimoniul naţional?
Destinaţia cardului respectiv este „mobilitatea, participarea, informarea şi facilitarea accesului tinerilor la cultura, bunuri si servicii, astfel incat calitatea si standardul lor de viata sa creasca.”
Înteresant de când viaţa cuiva se măsoară în standarde, cine le crează şi mai ales după ce parametri le crează?
Mai aflăm că cardul este exclusiv pentru elevi sau studenţi cuprinşi între 14 şi 26 de ani, cardul poate fi dobândit de orice tânăr, fără restricţii, şi că posesorii cardului beneficiază de reduceri atât în România cât şi în câteva ţări membre ale UE. Unicul efort pe care trebuie să-l facă tânărul este să se prezinte cu o fotografie, buletinul de identitate şi carnetul de elev sau student.
Apare altă întrebare: dacă cardul este accesibil la maxim, petru ce am nevoie de el, când pot să-mi prezint carnetul de student şi buletinul de identitate pentru a primi acele reduceri?
Se crează impresia că se urmăreşte înregistrarea migrării tinerilor, acumularea informaţiei despre cele achiziţionate şi de ce nu (ba chiar e evidentă), crearea unei baze de date a tinerilor. Nu trebuie să facem mare filosofie la această temă dezvoltând ideia despre pericolul existenţei acestor baze de date chiar pentru tinerii înregistraţi.

„Cardul Euro<26 din Romania face parte din familia cardurilor europene de tineret…”
Până şi cardurile au familii…

Una din tipurile de carduri, cardul bancar – pe lângă toate facilităţile unui card simplu Euro26, pot ţine şi banii mei pe el, deci de ce îmi trebuie un card simplu când pot avea unul bancar, cu tot cu poză şi alte date pe el? Mai convenabil nu?
Întrucât am pus destule întrebări, cred că cel mai important ar fi să revin la prima întrebare:
Ce are cardul cu Cultura şi Patrimoniul Naţional? Ori eu sânt tâmpit ori cineva nu reuşeşte să mă tâmpească?

Mai multă informaţie despre cardurile Euro26:

http://www.mehedinti.djc.ro/Euro26.aspx

http://www.euro26.org

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: