Maica Domnului si Sf. Ioan Teologul către Grigorie de Nazians*

sf grigorieÎn 17 zile ale lui noiembrie Biserica noastră prăznuieşte pe Sfântul Grigore, făcătorul de minuni, care a fost pustnic, sus într-un munte, şi avea o petrecere de viaţă minunată. Pentru aceea l-au hirotonit arhiereu cu un chip minunat, că nu l-au făcut ca pe alţii arhierei ca să-l aleagă fiind de faţă, ci nevoindu-se în munte s-a hirotonisit Arhiepiscop Neocesareei, nefiind de faţă. Care, după ce s-a suit în scaunul cel înalt al arhieriei, s-a sârguit să facă şi mai multă faptă bună, acesta şi de la Dumnezeu s-a învrednicit de şi mai mari daruri, după cum în viaţa lui se văd minunile cele mai presus de fire pe care le-a făcut.

Deci Sfântul acesta rugându-se într-o noapte în chilia lui după obicei, a venit o dumnezeiască strălucire şi s-a luminat toată casa lui mai mult decât ar fi fost însuşi soarele văzut. Atunci văzu o femeie prea încuviinţată, frumoasă şi minunată şi, aproape de ea un bătrân prea cinstit şi cucernic. Deci se minuna Grigore şi socotea în mintea lui cum că femeia aceea prea cinstită ar fi fost împărăteasa îngerilor, dar bătrânul n-a putut să înţeleagă cine ar fi, până ce a auzit pe Preasfinţii că
i-au zis lui: „Ioane, ucenicule al Fiului şi Stăpânului meu şi acela ce eşti numit cu numele Preamăririi, arată taina adevăratei credinţe lui Grigore acesta, iubitul rob al învăţătorului tău, ca să înţeleagă adâncul cuvântării de Dumnezeu, pentru ca să nu-l biruiască vreun eretic cândva”. Acestea auzindu-le Sfântul a cunoscut cum că a fost Ioan Evanghelistul, care a venit cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ca să-l înveţe mărturisirea cea dreptslăvitoare a credinţei, pentru că în vremea aceea erau mulţi eretici şi cu cuvintele lor cele măgulitoare înşelau pe mulţi şi îi trăgeau la dogmele lor cele răzvrătite (cum se întâmplă şi în zilele noastre, când lucrările eretice se fac prin sectari, prin creştinii ortodocşi şi chiar prin slujitorii bisericii – n.red.). Atunci a scris marele şi făcătorul de minuni Grigore „mărturisirea credinţei” noastre celei adevărate şi dreptslăvitoare, după cum l-a luminat Preasfânta şi l-a învăţat Apostolul şi a dat-o pe dânsa Sfintei şi Soborniceştii Biserici a lui Hristos, după cum în viaţa lui mai arătat se vede, pe care a scris-o Sfântul Grigore de Nyssa, fratele marelui Vasile.

Nu numai de dăruirea aceasta s-a învrednicit de la Maica lui Dumnezeu credinciosul acesta, rob al ei, ci şi de puterea facerii de minuni, că a săvârşit cu ajutorul Stăpânei acesteia cea atotputernică nişte minuni pe care toţi auzindu-le se minunează. Numai una să vă spun, spre încredinţarea celorlalte, pentru ca să cunoaşteţi cât dar află la Dumnezeu acela ce împlineşte poruncile Lui, şi cinsteşte cu multă evlavie pe Împărăteasa cea mult lăudată şi slăvită.

În Neocesareea, în care era Sfântul acesta Arhiereu, era un râu mare, care se numea Licon, care se mărea iarna atât încât făcea nenumărate pagube nu numai la ţarini, ci şi la case, pe care le prăpădea şi îneca dobitoacele şi pe mulţi oameni îi omora. Deci s-au dus oamenii la Grigore cel Mare şi l-au rugat ca să le ajute. Iar Sfântul, sfătuindu-i pe dânşii ca să aibă nădejde către Dumnezeu, s-a dus cu ei ţinând în mâinile lui un toiag, pe care l-a înfipt în malul râului şi, după ce mai întâi a făcut rugăciune de taină, apoi a zis şi acestea cu glas: „În numele Domnului nostru Iisus Hristos îţi poruncesc ţie, eu robul lui Dumnezeu şi al Pururea Fecioarei Maria, ca să nu ieşi mai mult din locul tău, nici să treci hotarul acesta al toiagului meu”. Acestea zicând Sfântul – O, mari minunile tale Doamne! – toiagul acela uscat şi de toată umezeala neîmpărtăşit, a prins rădăcini şi s-a făcut copac mare şi înfrunzit, preafrumos. Şi, minunea urmă minunii, pentru ca să se propovăduiască totdeauna puterea lui Hristos. Se vede până în ziua de astăzi copacul acela, că n-a putrezit de mulţimea vremii, nici râul n-a îndrăznit vreodată ca să treacă hotarul pe care l-a statornicit sfântul, căci când ajunge la copacul acela întoarce călătoria către cele dinapoi şi se cucerniceşte de toiagul Sfântului. Aşa ştie Domnul a slăvi pe cei ce de asemenea îl slăvesc pe El.

Vedeţi, creştini, câte minuni şi semne au făcut robii cei evlavioşi ai Născătoarei de Dumnezeu pentru că au avut credinţă către Dumnezeu? Dar cum îndrăznesc oare filosofii să spună că sunt minciuni minunile Preasfintei? Oamenii pot să săvârşească unele ca acestea cu ajutorul Stăpânului şi maica lui oare nu poate? Sfântul acesta a poruncit unei pietre mari ca un munte, de a ieşit din locul ei şi s-a dus aiurea. Aceasta a făcut-o şi Avva Marou al Traciei, Ioachim Patriarhul Alexandriei. Iar marele Averchie, Arhiepiscopul Ierapolii a poruncit diavolului de a ridicat de la Roma un jertfelnic de piatră ca un munte, adică un altar al idolilor, şi l-a dus în Frigia, cale de patruzeci de zile, făcând mare înspăimântare şi uimire celor ce o vedeau. Încă făcătorul de minuni Spiridon a poruncit de asemenea unui râu, ce se vărsa întocmai ca o mare în vreme de vară, care întorcându-se în părţile cele dinapoi, a trecut nu numai sfântul ci şi câţi s-au întâmplat acolo.

Acestea şi multe altele asemenea se văd în vieţile celor mai sus zişi pe care le-a scris Simeon Metafrastul. Deci, dacă sfinţii au săvârşit nişte minuni ca acestea, cum să nu fi putut Stăpâna să lipească mâinile cele tăiate, să învieze pe morţi şi să săvârşească minuni asemenea, ca una ce a născut pe Dumnezeu? Eu cred, şi le-am tălmăcit după cum le-am aflat scrise (este vorba de Ierom. Rafail Protosinghelul, care a tălmăcit spre folosul creştinilor, aceste minuni al Maicii Domnului, din limba greacă, la Mănăstirea Neamţ, la anul 1820 –n.red.), pentru ca să se umilească păcătoşii, să se întoarcă către pocăinţă şi să dobândească iertare. Şi de am greşit la acesta Domnul să mă ierte, că eu cred că, după cum porunceşte Biserica Răsăritului, adică Ortodoxă, ca un dreptcredincios, să nu mă prihănească cineva cu nedreptate. Că pentru multă evlavie pre care o am către Preasfânta am tradus această carte în româneşte şi am dat-o la tipar şi, nădăjduiesc la milostivirea şi bunătatea ei ca să-mi ajute să scap de munca cea veşnică, de care dea Dumnezeu ca să ne izbăvim noi, toţi creştinii prin rugăciunile însăşi ale Stăpânei noastre pururea Fecioarei şi Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor Sfinţilor.
Amin!

Extras din Revista Gând şi Slovă Ortodoxă N.16

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: