Lideanca (Romanca) – icoana făcătoarea de minuni a Maicii Domnului

Sfântul Apostol Petru şi Sfântul Ioan cuvântătorul de Dumnezeu, mai înainte de a se duce, precum sau dus şi ceilalţi apostoli, la marginile pământului, pentru propovăduirea lui Hristos, propovăduiau pe Hristos prin cetăţile din jurul Ierusalimului. Iar când au fost în cetatea care se cheamă Lida – care după aceea s-a numit Diospoli – şi au petrecut acolo un an, aducând multe popoare la Hristos Dumnezeu, atunci a zidit acolo o biserică cu numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; pentru că atunci era linişte între creştini, încetând prigonirea după uciderea Sfântului Arhidiacon Ştefan. Căci cezarul Tiberiu, auzind multe lucruri despre Iisus Hristos şi despre minunile Lui, a poruncit să nu prigonească pe creştini. Despre această alinare se pomeneşte astfel în Faptele Apostolilor: „Bisericile din toată Iudeea, Galileea şi Samaria aveau pace”.

Acea pace a fost până la sfârşitul lui Tiberiu. Deci, în acea alinare, Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan, zidind în Lida acea biserică s-au dus în Ierusalim şi au rugat pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să meargă în Lida, să vadă biserica cea zidită în numele ei, să o binecuvânteze şi să o sfinţească prin venirea sa, astfel ca rugăciunile celor ce se vor ruga într-însa să fie bineprimite înaintea lui Hristos, Cel ce S-a născut dintr-însa. Iar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a zis către dânşii: „Mergeţi bucurându-vă şi eu voi fi cu voi!” Iar ei, mergând, au aflat în biserică pe un stâlp ce întărea clădirea chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, zugrăvit nu de mână, ci de Dumnezeu, având cu totul asemănarea cinstitei ei feţe, asemenea şi a cinstitelor ei haine. Deci ei, văzând-o, s-au închinat acelui chip nezugrăvit de mână al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi au mulţumit lui Dumnezeu Cuvântul Cel ce S-a întrupat dintr-însa. Iar după aceea Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a mers acolo singură şi văzându-şi chipul său şi mulţimea de popor care crezuse în Hristos s-a veselit cu duhul; şi ea a dat acelei icoane darul şi puterea de a face minuni.

Şi trecând mulţi ani, Iulian Paravantul luând împărăţia grecilor şi a Romei, a ridicat mare prigonire asupra Bisericii lui Hristos. Atunci acel muncitor a trimis în Lida o rudenie a lui, de un nume cu el, ca să şteargă cu unelte tăietoare de piatră acel chip făcător de minuni al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Dar minunii îi urmă altă minune, pentru că, pe cât tăietorii tăiau şi strujeau acel chip nezugrăvit de mână cu ciocane şi topoare, pe atât se vedea că străbăteau prin minune vopselele şi zugrăvelile din adâncul stâlpului; deci, ostenindu- se mult şi nesporind nimic s-au dus deşerţi. Deci în multe părţi se răspândise vestea despre acel minunat chip al Maicii Domnului, despre minunile cele mari şi fără de număr, încât veneau mulţi credincioşi din toate părţile, în toţi anii, să se închine la acea icoană. Iar după ce au trecut mulţi ani fericitul Gherman – mai înainte de luarea arhieriei şi a scaunului patriarhiei din Constantinopol – a mers la Ierusalim să se închine Mormântului Domnului şi celorlalte locuri sfinte. Deci, când era în Lida, a văzut chipul cel făcător de minuni al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi, rugându-se cu căldură, a poruncit unui zugrav să-i zugrăvească pe o scândură icoana aceea. Şi luând el icoana cea zugrăvită a dus-o cu sine la Constantinopol şi o avea ca pe o vistierie nepreţuită, săvârşindu-şi toate rugăciunile sale înaintea ei. Deci el a fost, cu voia lui Dumnezeu, patriarh al Constantinopolului pe vremea lui Artemie, cel numit Atanasie.

După aceea Leon Isaurul – care se numise mai înainte Conon –, luând împărăţia, a adus eresul luptării de icoane şi a ridicat prigonire cumplită asupra celor dreptcredincioşi. Deci a izgonit cu necinste pe sfinţitul patriarh Gherman din scaunul lui; iar Prea Sfinţitul Gherman, izgonit fiind din biserică şi din casa sa, a luat cu sine două sfinte icoane, a Mântuitorului Hristos şi a Maicii Domnului, pe care în Lida o zugrăvise după chipul celei făcătoare de minuni. […]
Iar Prea Sfinţitul Gherman a petrecut în izgonire până s-a apropiat de fericitul său sfârşit. Şi pentru că atunci se făcea neîncetată necinste şi batjocură sfintelor icoane; unele fiind scuipate şi sfărâmate, altele aruncate în noroi şi călcate în picioare, iar altele arse în foc, pentru aceea el a scris o altă scrisoare către papa, înştiinţându-l de cele ce se făceau. Şi făcând loc în scândura altei icoane, care era a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, aceea care o zugrăvise în Lida, a ascuns într-însa scrisoarea sa, însemnând vremea şi ceasul scrisorii. Şi sărutând icoana şi plângând mult, i-a zis: „Mergi Stăpână şi scapă acum fugind, nu de Irod în Egipt, ci de vrăjmaşul cel cu nume de fiară! Mergi la Roma la cei binecredincioşi, ca să te păzeşti împreună cu cel mai înainte de veci al tău Prunc, de urâtele mâini ale luptătorilor de icoane. Treci această mare largă cu plutire fără primejdie, pentru că porţi pe Făcătorul cerului, al pământului şi al mării. Mergi şi scapă în mâinile plăcutului tău Grigorie; iar pe noi, care pentru cinstea ta ne primejduim, în sânurile lui Avraam ne sălăşluieşte şi în cereştile tale curţi ne pomeneşte”. Astfel grăind Sfântul Gherman şi pe sfânta icoană cu lacrimi udând-o, a sărutat-o cu dragoste şi i-a dat drumul pe mare. Deci icoana a plutit mai degrabă decât zborul vulturului şi într-o zi şi o noapte a ajuns la Roma. Şi în acea noapte i s-a făcut înştiinţare papei de venirea icoanei Împărătesei cereşti. Iar el, sculându-se, s-a dus înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, precum se dusese şi înaintea icoanei lui Hristos. Şi a ieşit în întâmpinarea ei pe râul Tibru, cu tot clerul, cu lumânări şi cădiri. Iar când era la gura râului, icoana Maicii lui Dumnezeu a fost văzută de toţi pe apă în preajmă, venind spre dânşii. Atunci întinzând papa mâinile sale spre dânsa, ea a venit în mâinile lui şi a primit-o cu mare bucurie şi, închinându-se ei a sărutat-o; apoi s-a întors în cetate minunându-se de lucrurile cele mari şi minunate ale lui Dumnezeu. După aceea, deschizând tăietura din scândura icoanei, a aflat scrisoarea Prea Sfinţitului patriarh Gherman şi, citind-o a înţeles cum ieri de dimineaţă icoana a fost trimisă la dânşii şi preamărea minunile lui Dumnezeu. […]

Vieţile Sfinţilor, pe Iunie, pag. 453-54
Extras din Revista Gând şi Slovă Ortodoxe N.24

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: