Vremuri de prigoană (Partea II): „Piteşti după Piteşti”(1)

A.Isidor

(Partea I) Experimentul Piteşti a încetat de mult, însă efectele lui nu. Şi în ziua de astăzi unda de şoc a maleficului experiment se face simţită, în modul de gândire, în manifestările oamenilor, în viaţa de zi cu zi. Peste toate acestea lucrează intens maşina de propagandă, ideologizare, manipulare şi dezinformare (2) – presa cea de toate zilele – a comunismului perfect, intitulat democraţie, cel de origine americană, care l-a înlocuit pe cel perimat, sovietic. Aşa se face că în multe situaţii, în cazul în care opiniile, convingerile, exprimate clar, verbal, şi cu atât mai mult în scris, diferă de poziţia oficială, de gândirea corectă (politic, economic, cultural şi, iată, mai nou şi religios) te trezeşti întrebat, mai direct sau mai voalat: „mai exişti”, „nu te-au închis ăştia” (ce? pe cine? publicaţia, site-ul, blogul sau persoana?), „îţi dai seama ce ai făcut” (chiar aşa, ce?) şi alte variaţiuni pe aceeaşi temă.

Ce înseamnă toate acestea? Înseamnă că avem o gândire piteşteană! Că ţara noastră, poate chiar lumea întreagă este un Piteşti după Piteşti! Şi mai grav este că acest mod de gândire, de manifestare s-a transmis din generaţie în generaţie, dat fiind că se întâlneşte şi la cei tineri, cei născuţi la mult timp după consumarea experimentului şi care nu au avut nici o legătură cu evenimentele petrecute în anii ’50.

Acest sindrom al fricii lucrează şi în Biserică, dat fiind că mădularele ei sunt atinse de această boală nevăzută care macină psihologic societatea. Nici cei care s-au „lepădat de lume şi au luat chipul cel îngeresc”, monahii, precum se vede, nu sunt imuni la această maladie, întrebări de genul celor de mai sus venind şi de la diverşi vieţuitori ai mănăstirilor, mai ales când vin în contact cu anumite publicaţii, cărţi sau obiecte de colportaj bisericesc oferite „pe sub lege”, vorba Părintelui Calciu. După cum se vede sindromul fricii este omniprezent, la fel ca şi manipularea (3) şi printre cei care nu au ce pierde, cei care au „lăsat lumea cu tot ce este al ei” şi „au luat Crucea pentru a-i urma lui Hristos”. Aceasta era atitudinea sfinţilor care spuneau că averi nu le trebuiesc, ba chiar pe cele pe care le-au avut le-au împărţit săracilor (votul sărăciei), de demnităţi nu au nevoie, iar viaţa nu le aparţine lor, aceasta fiind a lui Hristos (vezi „Vieţile Sfinţilor Români”). Părintele Iustin avertizează că prigoane vor mai fi chiar mai mari şi mai cumplite decât cele prin care au trecut ei, generaţia lor, însă nu putem şti când se vor declanşa, asupra cui şi care vor fi mijlocarele de acţiune (4).

Până atunci trebuie să lucrăm, însă, la „răspândirea liberă a cuvântului”, după cum spunea Cuv. Serafin Rose, a cuvântului cu literă mare şi a cuvântului cu literă mică, mai ales acum când apele se tulbură tot mai mult. Se tulbură pentru că, aşa cum semnalam şi cu alte ocazii rătăcirile vremurilor şi erezia ecumenistă (5) prind tot mai mult contur în interiorul Bisericii noastre şi tot mai mulţi sunt atinşi de aceasta. Dacă observăm cu atenţie manifestările unor ierarhi, atitudinea patriarhului şi modul cum s-au desfăşurat alegerile pentru scaunele de episcopi vedem clar că există o urzeală, o tendinţă de întărire a unui front, a unei maşini de vot în favoarea ecumeniştilor.

La fel de bine putem vedea că, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, tabăra apărătorilor Ortodoxiei tradiţionale este încă puternică, are personalităţi de forţă, cu mare influenţă şi îşi poate impune punctul de vedre. Dar tot din Vieţile Sfinţilor Ortodoxiei, dacă le cercetăm, vedem că ereticii, fie arieni, fie iconoclaşti, fie alţii s-au întărit pe ascuns, au ocupat poziţii strategice şi s-au înmulţit numericeşte – totul cu voia lui Dumnezeu, pentru nevrednicia şi păcatele oamenilor – apoi au lovit cu forţă şi fără cruţare. Ortodoxia a sângerat, prigoanele au făcut mulţime de sfinţi, de mucenici, însă Biserica a rezistat şi s-a ridicat mai puternică, mai strălucitoare, pentru că „porţile iadului nu vor putea birui”. Sinodalii, spre cinstea lor şi spre Slava lui Dumnezeu, au votat la ultimele alegeri ţinând cont de interesele Bisericii şi nu de cele personale, netezind asperităţile şi făcând front comun în faţa pericolului. În acest mod Dumnezeu ne-a mai dat un timp de respiro, un timp pe care trebuie, însă, să-l gospodărim bine, spre a ne întări duhovniceşte, prin post şi rugăciune, printr-o viaţă duhovnicească bineplăcută lui Dumnezeu.

Pericolele care pândesc Ortodoxia, atât din interior, cât şi dinafară sunt mari iar forţele care lucrează pentru descreştinarea lumii sunt puternice. Însă „îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” spune Hristos. Amin!

_____________________________________
*1 Viata Parintelui Gheorghe Calciu, Ed. Christiana, Bucuresti 2007, pag. 121.
*2 Într-o societate democratică, dezinformarea foloseşte diferite căi de acţiune: 1) Tăcerea, care constă în nedivulgarea discursurilor celor care au idei contrare, ca şi faptele care i-ar pune în încurcătură pe cei puternici. În paginile presei nu este loc pentru criticii sistemului. 2) Denigrarea şi ridiculizarea: când face cunoscut un adevăr hotărâtor, gânditorul eminent este defăimat şi minimalizat tocmai pentru a-l discredita. […] 3) Negarea constă în nerecunoaşterea unui adevăr veridic, prin argumente solide (deşi absurde), susceptibile de a fi crezute de către cetăţeni prin aplicarea logicii faptelor. (Cristina Martin, Clubul Bilderberg. Stăpânii lumii, Ed. Litera Internaţional, Bucureşti 2007, pag. 180)
*3 Fiecare cetăţean trebuie să-şi joace cu fidelitate rolul desemnat sub lozinca: „munceşte, consumă şi supune-te sistemului, pentru că nu există alternativă la lumea minunată pe care am făurit-o pentru tine” (Idem, ibidem, pag. 213)
*4 Evident că va veni ziua când credincioşii consideraţi ca reprezentând o ameninţare la adresa Comunităţii Internaţionale vor trebui să fie trataţi în aceste centre – Centre comunitare de sănătate mintală care deja funcţionează în Statele Unite – unde vor interveni familiile şi prietenii lor. Aceştia din urmă, cu ajutorul psihiatrilor Noii Ordini Mondiale, vor încerca prin toate mijloacele să-i vindece pe pacienţi de presupusa lor boală mintală, de aceea de a crede într-un singur Dumnezeu! (Protocoalele de la Toronto, Ed Samizdat)
*5 Puternic influenţat de New Age acest proiect urmăreşte crearea unei noi religii mondiale unice care ar implica interzicerea imediată a prozelitismului celorlalte religii. Pentru ONU, globalizarea nu trebuie să cuprindă doar sferele politicii, economiei şi dreptului, ci şi sufletul în întregime. (Cristina Martin, Clubul
Bilderberg. Stăpânii lumii, Ed. Litera Internaţional, Bucureşti 2007, pag. 210)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: