Nestorianul înviat

În părţile Siriei, în vremurile de demult, erau mulţi pustnici, pentru că fiind locul călduros, puteau să postească, să petreacă cu necâştigare şi cu toată altă strâmtorare. Pe vremea aceea era, între alţii, un pustnic îmbunătăţit, un om sfânt, Partenie cu numele, care avea obişnuinţă să se ducă de multe ori în Sinai să se închine sfântului Rug, aducându-şi aminte de minunea care s-a făcut acolo, în chipul pururea Fecioarei Maria. S-a dus încă şi până la Marea Roşie, cântând troparul lui Ioan Damaschin: „În Marea Roşie chipul Miresii celei neispitite de nuntă s-a scris oarecând”, şi celelalte.

Însă, odată, în cele mai multe ori când s-a dus acolo văzu un mort ce zăcea pe malul Mării; şi milostivindu-se de jalnica privire, a făcut rugăciune preafierbinte, cu lacrimi către Domnul, ca să-i ajute mortului aceluia, prin rugăciunile Preasfintei Stăpâne noastre Născătoare de Dumnezeu. Şi când se ruga, deodată a văzut pe mort că s-a sculat şi s-a închinat zicând: „Mulţumescu-ţi ţie, Sfinte al lui Dumnezeu, că evlavia ta cea multă şi dragostea care o ai către Domnul, şi către pururea Fecioara, Maica lui, nu o foloseşti numai pentru tine, ci şi pe alţii mulţi a slobozit de moartea cea sufletească, după cum şi pe mine nevrednicul”.

Răspunsa lui Partenie: „Te jur pe tine cu însuşi numele aceleia care este Doamna lumii să-mi spui mie cine eşti şi ce folos ai aflat?”. Iar acela a răspuns: „Robule al lui Dumnezeu, cu cuviinţă este ca să se propovăduiască în toată lumea lucrul acesta minunat, şi mai ales facerea de bine a pururea Fecioarei Maria, adevărata Maică a lui Dumnezeu”. Şi acum ascultă: Eu am fost rătăcit de eresul păgânului Nestorie şi când auzeam că se pomeneşte numele Doamnei de Dumnezeu Născătoare mă mâniam şi împotrivindu-mă zicem că este o mare fărădelege ca să se zică unei femei Născătoare de Dumnezeu. Deci, odată am plecat pe Mare la Ierusalim şi, în corabia în care eram, s-a întâmplat un om evlavios, care auzind că sunt nestorian mă sfătuia să las eresul. Iar eu mă împotriveam lui, vrând să dovedesc ca adevărată socoteala mea; şi aşa vorbeam mult cu dânsul, împotrivindu-mă până într-atât încât era să ne junghiem de atâta ceartă şi, înşişi corăbierii s-au tulburat din cauza noastră. Şi mai întâi ne-au despărţit de vreo două trei ori dar, mai pe urmă, văzând că nu avem pace, nici mergere bună împreună, ne-au lăsat că doară ne vom omorî ca să nu le mai facem o supărare ca aceasta. Deci, aşa luptându-ne noi, am căzut amândoi în noian şi ajungând la fund, am văzut o femeie slăvită şi purtătoare de lumină, care l-a luat pe acela de mână, zicându-i: „Fiindcă eşti prietenul meu, deoarece te-ai luptat pentru mine, eu nu te las să te îneci, ci du-te ca să te închini mormântului Fiului meu, după dorirea ta, şi la trei ani să vii la împărăţia Lui cea cerească”. Acestea zicând şi ţinându-l de mână l-a pus pe pământul cel uscat, căci marea trăgându-se înapoi s-a despărţit în două părţi şi nu s-a apropiat de ei. După care Stăpâna a zis către mine: „Iar tu, nebunule, du-te la munca cea veşnică, unde este dascălul tău satana, ca să te pedepseşti cu Nestorie, începătorul eresului şi cu alţii care nu mărturisesc pe adevărata Născătoare de Dumnezeu şi sunt luptători ai dumnezeieştii întrupări a Fiului meu”.

Acestea zicând, l-a luat pe acela şi nu ştiu ce s-a făcut; socotesc, după cum a zis, să-l fi dus la Ierusalim, iar pe mine m-a acoperit marea, îndată după ce a plecat Fecioara. Şi dracii cei întunecaţi luând ticălosul meu suflet l-au dus la locul cel de muncă în care am văzut mare mulţime, care cumplit muncindu-se blestema pe Nestorie, care era pricină muncii lor. Deci acolo mă chinuiam şi eu până ceasul acesta în care mi s-a arătat femeia aceea prea slăvită şi mi-a zis: „Ieşi de aici pentru rugăciunea robului meu Partenie, şi-i spune lui să nu mai facă niciodată rugăciune pentru vrăjmaşii mei. Iar tu propovăduieşte pretutindeni munca pe care o sufăr nestorienii” (1). Acestea auzindu-le mi s-a întors în trup duhul meu. Deci acum îţi mulţumesc ţie, Sfinte al lui Dumnezeu, şi mă rog ţie să mă miruieşti, ca să mă lepăd de spurcatul eres al nestorienilor, şi mărturisesc pe pururea Fecioara Maria, adevărata Născătoare de Dumnezeu, rugându-mă milostivirii ei să mă primească, pentru rugăciunile robului ei, ca să-i slujesc toată viaţa mea, deşi sunt netrebnic”.

Acestea auzind cuviosul s-a bucurat foarte şi ducându-se amândoi la Ierusalim, au aflat pe blagocestivul cel mai sus zis; şi plecând împreună în pustie, au slujit câte trei Domnului până la sfârşitul vieţii lor, cu sfinţenie petrecând. Şi aşa s-au învrednicit de fericirea cea veşnică, pe care, o! de ar da Dumnezeu noi toţi să o dobândim. Amin!

________________________________________
*(1) Această muncă credem că o suferă toţii ereticii, vechi şi noi, catolici, sectari şi, în ultimul timp ecumenişti si newagişti (n. red.)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: