Archive for Iulie 2009

60 de milioane de oameni trebuie vaccinaţi cu prioritate împotriva gripei porcine în UE

Comisarul european al sanatatii, Androulla Vassiliou, a declarat ca 60 de milioane de persoane trebuie cu prioritate vaccinate impotriva gripei porcine in cadrul UE, relateaza AFP.
Ea a insistat pe necesitatea vaccinarii cu prioritate a “grupurilor de risc, adica 60 de milioane de persoane, potrivit estimarilor CE”.
“Daca toate aceste persoane sunt vaccinate, este o protectie suficienta”, a spus comisarul european, aflat in Portugalia.
“Nu va fi vaccin suficient pentru toti”, a reamintit Citește în continuare

Anunțuri

Mărturisire de credinţă împotriva ecumenismului

Dată la Sinaxa dreptslăvitorilor preoţi şi monahi din Volos (Grecia) în Aprilie 2009

Mănăstirile Meteor (Volos, Grecia)

Cei dintre noi care, prin harul lui Dumnezeu, am crescut în dogmele cele bine-cinstitoare şi urmăm întru toate Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolicească, credem că:

Singura cale de mântuire a oamenilor[1] este credinţa în Sfânta Treime, în lucrarea şi învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, ce rămân în Trupul Său, Sfânta Biserică. Hristos este singura şi adevărata Lumină[2]; nu sânt alte lumini care să ne lumineze, nici alte nume care să ne mântuiască: „Şi nu este întru nimeni altul mântuirea, căci nu este subt cer nici un alt nume dat între oameni, întru carele trebuie să ne mântuim noi.”[3] Toate celelalte credinţe, toate religiile care nesocotesc şi nu mărturisesc că Hristos „au venit în trup”[4] sânt plăsmuiri omeneşti şi lucrări ale Diavolului,[5] care nu duc la adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu şi naşterea din nou prin dumnezeiescul Botez, ci îi înşală pe oameni şi îi duc la pieire. Fiind Creştini ce credem în Sfânta Treime, nu avem acelaşi Dumnezeu cu orice altă credinţă, nici măcar cu aşa-zisele religii monotheiste, Iudaismul şi Mahomedanismul, care nu cred în Sfânta Treime. Citește în continuare

Şi va fi ca în zilele lui Noe…

Prof. I.C. Gheorghiţă


Motto: „Şi precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi la venirea Fiului Omului. Căci precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când Noe a intrat în corabie. Şi n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, la fel va fi şi venirea Fiului Omului” (Matei 24, 37-39).

Citim în proorociile Sfântului Nil Izvorâtorul de Mir, din Sfântul Munte Athos: „Fiindcă Dumnezeu nu se îngreţoşează de nimeni, nici de călugăr, nici de mirean. Numai acestea patru le Citește în continuare

„Acesta este din neamul nostru!”

Sf. Serafim de Sarov

„În anul 1780 Prohor (Părintele fiind frate de mănăstire atunci – n.red.) s-a îmbolnăvit greu, tot trupul i s-a umflat, iar el, răbdând aceste crude suferinţe, zăcea fără murmur în aşternutul patului său aspru, înţelegând parcă de pe acum, prin iluminări lăuntrice primite de la Duhul Sfânt, că suferinţa este o lege de neînlăturat a sfinţeniei.
După aparenţă era hidropică. Suferinţa a durat trei ani, din care jumătate bolnavul i-a petrecut în pat. Cu toate acestea, din gura lui n-a ieşit niciodată vreun cuvânt de cârtire, ci s-a încredinţat pe sine întreg, cu trup şi suflet în mâna Domnului, Căruia se ruga fără încetare, spălând patul său cu lacrimile sale, după exemplul psalmistului, care în mijlocul şi a bolilor se ruga zilnic zicând: Cu lacrimile mele spăl patul meu (PS. 6, 7).[…]
În cele din urmă temându-se pentru însăşi viaţa suferindului, Pahomie (egumenul mănăstirii) i-a propus cu hotărâre să cheme doctorul. Fericitul, Citește în continuare

„În curând, alesul Meu, vei fi cu noi!”

Sf. Serafim de Sarov

Cu un an şi zece luni înainte de moartea sa, Părintele Serafim s-a mai învrednicit, încă o dată, de cereasca cercetare a Maicii Domnului. Era în ziua de Buna Vestire, 1831. Cu două zile mai înainte a înştiinţat-o despre aceasta şi pe o călugăriţă cu viaţă îmbunătăţită din Mânăstirea Diveevsk, anume Epraxia, în mult ostenitoarea lor viaţă călugărească. Plăcutul lui Dumnezeu a pregătit-o sufleteşte pe această călugăriţă de mai înainte, pentru ca ea întru nimic să nu se teamă. Iar când s-a apropiat momentul hotărâtor, bătrânul s-a aşezat în genunchi cu mâinile ridicate spre cer. S-a făcut mai întâi un zgomot ca de vânt puternic, apoi s-a auzit murmurul unei minunate cântări bisericeşti. Citește în continuare

Pericolul scurtării slujbelor bisericeşti

Ierom. Spiridon ROŞU

Sf. Ioan de Kronştadt

Cultul divin al Bisericii Ortodoxe cuprinde în sine întreaga spiritualitate, toată dogmatica şi întreaga iconomie a mântuirii expuse într-o mare bogăţie de rugăciuni şi lecturi oferite credincioşilor angajaţi pe calea mântuirii. Trebuie remarcat că în timp ce Sfânta Scriptură este interpretabilă şi că există riscuri, în ceea ce priveşte valorificarea adevăratului ei conţinut, învăţătura Bisericii este clară, definitivă şi neinterpretabilă, aşa încât ea trebuie cunoscută şi acceptată în totalitate de către orice credincios care doreşte mântuirea. În acest sens cea mai completă şi mai accesibilă expunere a învăţăturii Bisericii o găsim în sfintele slujbe ortodoxe.
Sfântul Ioan de Kronştadt îşi exprima admiraţia faţă de frumuseţea slujbelor spunând: „Cultul divin este vieţuire în rai, împreună şedere cu Dumnezeu şi cu sfinţii, mulţumire şi doxologie aduse Domnului cu buze nevrednice şi început al doxologiei veşnice cu Citește în continuare

ÎNŞTIINŢARE PENTRU TOT CREŞTINUL: 17-18 IULIE – DRUMUL CRUCII ÎN JURUL CHIŞINĂULUI

Cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, pe 17-18 iulie 2009, în jurul capitalei ţării noastre, a şaptea oară consecutiv, se va săvârşi Drumul Crucii şi al Pocăinţei.Procesiunea va începe cu citirea Acatistului Acoperământului Maicii Domnului pe 17 iulie, vineri, la ora 7 dimineaţa, lângă Porţile Oraşului. Apoi va urma pe perimetrul capitalei, ziua şi noaptea, cu popasuri la bisericile „Naşterea Maicii Domnului” (Ciocana) – 11.00, „Învierea Domnului” (Cimitirul „Sf. Lazăr” – „Doina”) – 15.00, „Sf. Muceniţe Vera, Nadejda, Liubovi şi maica lor Sofia” (Buiucani) – 20.00, „Sf. Cuv. Serafim de la Sarov (Schinoasa) – 24.00 şi se va încheia pe 18 iulie, ora 7.30 cu un Tedeum de mulţumire la Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului”. Citește în continuare