„În curând, alesul Meu, vei fi cu noi!”

Sf. Serafim de Sarov

Cu un an şi zece luni înainte de moartea sa, Părintele Serafim s-a mai învrednicit, încă o dată, de cereasca cercetare a Maicii Domnului. Era în ziua de Buna Vestire, 1831. Cu două zile mai înainte a înştiinţat-o despre aceasta şi pe o călugăriţă cu viaţă îmbunătăţită din Mânăstirea Diveevsk, anume Epraxia, în mult ostenitoarea lor viaţă călugărească. Plăcutul lui Dumnezeu a pregătit-o sufleteşte pe această călugăriţă de mai înainte, pentru ca ea întru nimic să nu se teamă. Iar când s-a apropiat momentul hotărâtor, bătrânul s-a aşezat în genunchi cu mâinile ridicate spre cer. S-a făcut mai întâi un zgomot ca de vânt puternic, apoi s-a auzit murmurul unei minunate cântări bisericeşti.

„Iată Preaslăvita, Preacurata Stăpână a noastră, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, vina la noi!”, a grăit Preacuviosul. Chilia lui s-a umplut de o lumină orbitoare şi de o străină mireasmă duhovnicească. Înainte mergeau doi îngeri ţinând în mâini ramuri cu flori îmbobocite. După ei veneau Sfântul Ioan Înaintemergătorul, îmbrăcat în veşminte albe strălucitoare şi Sfântul Ioan Evanghelistul. Mai pe urmă venea Maica Domnului, însoţită de douăsprezece fecioare, muceniţe şi cuvioase. Împărăteasa cerului era îmbrăcată în mantia cu care era închipuită, de obicei, în icoana „Tânguirii” sale şi strălucea de o lumină neobişnuită şi de o frumuseţe negrăită. Peste mantie purta omofor, iar pe cap avea o coroană minunată, preafrumoasă, împodobită cu cruciuliţe în multe feluri strălucind cu o aşa lumină, încât nu era cu putinţă a privi la ea, precum nici la îndumnezeita faţă a Împărătesei. Fecioarele mergeau câte două în urma ei (comp. Ps. 44, 16), având şi ele cununi ce străluceau de o minunată slavă şi strălucire cerească. Chilia fericitului părinte s-a umplut toată de strălucirea unei lumini deosebite, mai puternice decât a soarelui. Preasfânta Fecioară a început să vorbească cu Serafim, întocmai cum ar vorbi cineva cu o rudenie a sa apropiată, iar călugăriţa, cuprinsă de frică, a căzut cu faţa la pământ. Maica Domnului însă a liniştit-o şi i-a poruncit să se ridice. Sfintele Fecioare, mângâind pe călugăriţă în mult istovitoarea ei viaţă călugărească, îi spuneau, arătând îi spuneau, arătând spre cununile lor strălucitoare, că le-au primit pentru suferinţele şi defăimările pe care le-au răbdat pe pământ. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a vorbit mult cu Serafim, dar călugăriţa nu a putut înţelege bine ceea ce vorbeau ei; a auzit numai aceea cum Preasfânta l-a rugat să nu lase pe fiicele sale din Mânăstirea Diveevsk, făgăduindu-i ajutorul şi ocrotirea ei. Vedenia s-a terminat cu aceea că, arătând spre cununile sfintelor fecioare, Maica Domnului a făgăduit că va învrednici de asemenea răsplătire şi pe alte fecioare nevoitoare. După aceea, îndreptându-se către părintele Serafim, a adăugat: „În curând, alesul Meu, vei fi cu noi!”. Apoi, spunând cuvânt de despărţire, a plecat împreună cu sfintele fecioare care erau de faţă, terminându-se astfel vedenia care, prin felul cum s-a petrecut, se deosebeşte mult de vedeniile obişnuite, fiind mai degrabă ca un colţ de împărăţie cerească adusă pe pământ, sub forma potrivită neputinţelor omeneşti.

(Arhim. Dosoftei Morariu, Sfântul Serafim de Sarov, viaţa, nevoinţele şi învăţăturile, Ed. Mânăstirea Sihăstria, 2004, pag. 272-274)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: