Archive for Iulie 2009

BORo din Transilvania învinsă: Antiromânismul guvernului Tăriceanu (Partea II)

Partea I

Ierom. Eftimie MITRA

„Atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni” (Ps. 11, 8). Mulţi politicieni catolici şi protestanţi, după ce au reuşit să-şi atragă simpatia poporului român, majoritar ortodox, au profitat de încrederea acordată acestora prin vot, şi după ce au obţinut puterea de decizie în stat şi administraţiile locale, prin legile pe care le-au dat şi-au arătat adevăratele intenţii. E firesc pe lângă aceştia au fost şi parlamentari ortodocşi care alături de colegii lor de alte credinţe şi naţionalităţi au susţinut legi de importanţă naţională după cum le-a dictat umplerea buzunarului sau creşterea conturilor în bănci.

În anul 2004, în pragul alegerilor electorale, prim-ministrul Adrian Năstase elaborează ordonanţa 64 prin care acordă dreptul Bisericii Greco-Catolice de a acţiona în justiţie Biserica Ortodoxă pentru retrocedarea bisericilor şi teritoriilor avute în posesie din timpul Imperiului Austro-Ungar Citește în continuare

Anunțuri

BORo din Transilvania învinsă: Politica „fraţilor” (Partea I)

Ierom. Eftimie MITRA

suni1 „Păcatul îşi are cea mai mare putere asupra omului tocmai luând prilej de la funcţia lui de stăpânitor. Coborârea merge aşa de departe, mai ales în zilele noastre, încât avem azi state cu totul atee; împărăţiile acestea nu mai sunt în slujba lui Dumnezeu, ci au devenit satanice stând în slujba lui antihrist”.
(Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, „Ortodoxie şi Românism”, ed. 1992, pag. 186)

De ce s-au supărat unii pe Legea Românească

În ziarul local (Oradea) „Informaţia de Vest” din 21-27 iunie 2005, pag. 3, ziarista Helga Kovacs îşi manifesta supărarea pe Episcopia Ortodoxă şi pe „Legea (ei) Românească” publicând un tendenţios articol intitulat „Episcopia Citește în continuare

Astăzi o cunoaştem pe „PORTĂRIŢA”

Portaitissa - Portăriţa

Portaitissa - Portăriţa

Astăzi, Biserica Ortodoxă din Moldova, o cinsteşte pe Prea Sfânta, Prea Curata şi Prea Nevinovata, Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioară Maria, dar mai exact sărbătoreşte ziua Icoanei Maicii Domnului – „Portaitissa”, ceea ce din greceşte (porta i tissa) înseamnă „Portăriţa”.

Între icoanele Maicii Domnului zugrăvite de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, scrierile mai vechi, cât şi mai noi, pomenesc şi vestita icoană a Panaghiei Portaitissa, de la Mănăstirea atonită Iviron (Iviru). La fel de vestite au fost în Rusia şi cele două copii ale acestei icoane, comandate de Patriarhul Nikon iconarilor din Sfântul Munte, prima adusă la Moscova în 1648 şi aşezată într-un paraclis anume zidit pentru ea în Mănăstirea Novodieviţchi, iar cea de a doua, adusă după 1655 la Novgorod, în marea biserică a Mănăstirii Citește în continuare

Iconoclaştii zilelor noastre

Se întreabă oare aceşti luptători de icoane împotriva Cui luptă? Se întreabă cui slujesc? Se întreabă oare care este răsplata pentru această voluntară şi neprefăcută muncă? Răspunsurile sunt simple şi sigure ne asigură Evanghelia. Orice lege moral-umană, comunitară, socială, condamnă pe aceia care, într-un fel sau altul, ridică degetul, pumnul sau cuţitul împotriva mamei ori a tatălui damnându-i oprobiului public, izolării.

Însă noii iconoclaşti, purtători de Citește în continuare

ONU vs. Creştinismul: Cazul IUGOSLAVIA (scurt)

Motto: “Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi popoarele au cugetat cele deşarte? Ridicatu-s-au regii pământului şi căpeteniile s-au adunat laolaltă împotriva Domnului şi împotriva Unsului Lui” (F. Ap. 4, 26)

Pentru impunerea Noii Ordini Mondiale, arhitecţii acesteia, au avut în vedere distrugerea naţiunii-stat, a familiei şi a credinţei creştine. Atingerea acestor scopuri este posibilă doar prin elaborarea unor strategii prin care să fie subminaţi şi distruşi aceşti trei piloni pe care se sprijină edificiul social. Citește în continuare

Ecumenismul – dragoste sau interes?

Politică Ecumenistă...

După dispariţia dictaturii comuniste, Biserica şi neamul au de înfruntat alţi doi duşmani, mult mai vicleni şi mai periculoşi pentru sufletul nostru:
societatea civila de import (inspirată şi finanţată din exterior, ca şi comunismul) şi
ecumenismul inchiziţional, dar cu faţă umană (deci tot ca şi comunismul).

Când Engels a trimis la tipar cartea „Manifestul Partidului Comunist” (scrisă împreună cu Marx), a avut un dialog cu prietenii şi atunci a concluzionat cam aşa: tendinţa omului este de a fi egoist şi de aceea realizarea proprietăţii comune va duce la un dezastru. A intuit deci utopia şi dezastrul (numai în ultima clipă), însă orgoliul, teama de a nu-şi strica imaginea care deja se formase despre el, nu l-a lăsat să mai dea înapoi. Aşa este şi cu ecumenismul: toate sectele şi “bisericile” creştine au interesele lor, egoismele lor, care nu se vor împăca niciodată cu o teologie comună, care nu mai e a lor, ele pierzându-şi astfel identitatea. Citește în continuare

Ratzinger (papa) contestă BIBLIA

În cartea sa Fe e Futuro, Sao Paulo: Vozes, 1971, pp. 11-13, actualul papă se indoieşte de Cartea Facerii.

Să privim lucrurile din partea oamenilor de ştiinţă. Dilema începe încă din primele versete ale Bibliei. Ideea apariţiei lumii, aşa cum este descrisă acolo, se află în contradicţie cu ce ne învaţă ştiinţa. Chiar dacă afirmăm că Biblia nu este un manual de istorie, drept pentru care nu trebuie să luăm totul literalmente, totuşi un sentiment de amărăciune îşi face apariţia… Acesta va persista pe toată durata citirii Citește în continuare