Archive for Noiembrie 2009

Pr. Daniil Sisoev omorât chiar în Biserică!

Pr. Daniil Sisoev

Părintele (iereu) Daniil Sisoev a fost împuşcat chiar în Biserica Sf. Toma din Moscova, unde slujea.

Joi, 19 noiembrie 2009, în jurul orei 23.00, în Biserica Sf. Toma din Moscova a intrat un necunoscut purtând masca medicală, care a strigat: „Care-i Sisoev?”. Părintele Daniil, care stătea lângă catapeteasmă, a făcut un pas spre el. Necunoscutul a scos pistolul şi a tras de 4 ori, nimerind în regiunea gâtului şi în capul părintelui. Vladimir Strelbiţki, care se afla lângă părinte a fost grav rănit în piept. Pr. Daniil a decedat în drum spre spital.

Ucigaşul a reuşit să fugă şi încă n-a fost găsit. Martorii oculari au zis că are în jur de 20-30 de ani şi e de origine caucaziană.

În fiecare zi de joi, ca de obicei, Pr. Daniil răspundea la întrebările creştinilor, dar de data aceasta s-a reţinut până mai târziu. Se presupune că ucigaşul ştia orarul părintelui şi că a planificat omorul din timp. Citește în continuare

Nici un liceu fără Dumnezeu!

biserica

SEMNEAZĂ PETIŢIA

ON-LINE!

sau descarcă FIŞA ŞABLON pentru mai multe semnături şi contactează-ne la:

(+373) 069992599!

Blogul Oficial!

Evenimentele social-politice ce s-au desfăşurat în ultimii ani în societatea noastră a determinat apariţia necesităţii de a introduce religia ca disciplina obligatorie în ciclul preuniversitar. Acest fenomen nu constituie un moft al cuiva ci un imperativ al unei societăţi aflate în tranziţie, abia scăpată de ateism.
După o lungă perioadă de ateism, în întregul spaţiu ex-sovietic, credinţa îşi recapătă locul ei firesc in societate, astfel spre exemplu începând cu septembrie 2009 religia se preda şi în şcolile din Rusia.
Cineva spunea ca mileniul III “va fi unul al credinţei sau nu va fi deloc”. Republica Moldova, în intenţiile sale de aderare la UE ar trebui sa preia practica tarilor cu o democraţie consolidată în care de mai mulţi ani religia este predată în instituţiile preuniversitare.
Ca o reflectare legislativă la nivel european a importanţei identităţii cultural-spirituale a fiecărei naţiuni, domeniul cultural şi cel religios intră în competenţa exclusivă a fiecărui stat. Republica Moldova ar trebui să aibă o poziţie fermă vis a vis de educaţia religioasă a tinerii generaţii. Citește în continuare