Posts Tagged ‘Chişinău’

De Învierea Domnului, la Chișinău, se va săvârşi un Drum al Crucii

Cu binecuvîntarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, de Învierea Domnului, pe 24 aprilie, cu începere de la ora 13.00, se va săvârşi un Drum al Crucii prin Chișinău, de la vest spre est, astfel întregind semnul Sfintei Cruci, anunţat prin traseul parcurs de Crăciun.

Procesiunea va porni de la Bariera Sculeni (PECO „Catalan”, staţia terminus a microbuzelor 111, 171 şi a trol.5) şi va înainta pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, având drept punct de destinaţie Porţile Oraşului.

Creştinii ortodocşi din municipiul Chişinău şi din toată ţara sunt invitaţi să participe cu cântări şi slăviri pascale la această vestire a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos (îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, fără icoane).

Cu noi este Dumnezeu!

Sursa: Toaca.MD 

Israel către jidovi şi jidoviţi: Capitala Moldovei NU este sinagogă!

La 13 decembrie 2009, în ziua prăznuirii Sfântului Apostol Andrei – creştinatorului pământurilor noastre, peste 200 de enoriaşi ai bisericii Sf. Cuvioasă Parascheva şi a altor sfinte lăcaşe din capitală, au mers în centrul Chişinăului, în Scuarul Europei pentru a înălţa o Cruce în locul menorahului pus acolo vineri de către iudei.

În prezenţa unor înalţi demnitari moldoveni şi a câtorva diplomaţi străini, obiectul a fost instalat la picioarele drapelului Uniunii Europene, pentru opt zile, cu ocazia sărbătoririi de către confesiunea iudaică a aşa-zisei „Hanuca”. De altfel, autorizarea de către primărie a acestei acţiuni cu caracter religios, evident sfidătoare la adresa majorităţii creştineşti a Republicii Moldova, este cel puţin provocatoare.

În acelaşi timp, e de menţionat faptul că astăzi nu a avut loc un miting antisemit, cum s-au grăbit deja să eticheteze înălţarea Sf. Cruci în centrul capitalei unei ţări ortodoxe mass-media liberală, ci un act de mărturisire de către creştini a credinţei lor şi a dreptului lor primar în viaţa statului al cărui element constituant primordial sunt.

După ce a fost scos de la locul de cinste, menorahul a fost transportat la monumenul Sfântului Ştefan cel Mare, unde a fost demontat şi pus la picioarele soclului.

ÎNŞTIINŢARE PENTRU TOT CREŞTINUL: 17-18 IULIE – DRUMUL CRUCII ÎN JURUL CHIŞINĂULUI

Cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, pe 17-18 iulie 2009, în jurul capitalei ţării noastre, a şaptea oară consecutiv, se va săvârşi Drumul Crucii şi al Pocăinţei.Procesiunea va începe cu citirea Acatistului Acoperământului Maicii Domnului pe 17 iulie, vineri, la ora 7 dimineaţa, lângă Porţile Oraşului. Apoi va urma pe perimetrul capitalei, ziua şi noaptea, cu popasuri la bisericile „Naşterea Maicii Domnului” (Ciocana) – 11.00, „Învierea Domnului” (Cimitirul „Sf. Lazăr” – „Doina”) – 15.00, „Sf. Muceniţe Vera, Nadejda, Liubovi şi maica lor Sofia” (Buiucani) – 20.00, „Sf. Cuv. Serafim de la Sarov (Schinoasa) – 24.00 şi se va încheia pe 18 iulie, ora 7.30 cu un Tedeum de mulţumire la Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului”. Citește în continuare