Posts Tagged ‘Constantinopol’

O minune prea înfricoșată despre ascultarea de părinți și pentru Sfânta Liturghie

În zilele lui Teodosie cel Mare era în Constantinopol un oarecare Iulian îmbunătățit cu viața care avea un singur fiu cu numele Teofil. Și acel Iulian, în tinerețile lui, a fost foarte bogat; iar la bătrânețe sărăcind desăvârșit și neavând nici cele de nevoie ale trupului, a zis fiului său: „Fiul meu, iată, după cum vezi eu sunt neputincios și așa de sărac încât nu am cu ce să-mi trăiesc viața mea. Deci, te rog eu, să-mi împlinești o dorință a mea, iar tu să te învrednicești de cereasca fericire pentru ascultarea cea către părintele tău”.

Atunci acela i-a răspuns: „Spune-mi părinte, orice poftești și eu te voi asculta la lucrurile cele cuviincioase”. Zisu-i-a lui bătrânul: „Fericitul Avraam avea un fiu din făgăduință pe care ducându-l în munte ca să-l junghie și să-l ardă jertfă, acela nu a fugit, ci încă și lemnele cu bucurie le ducea, cu osârdie urmând tatălui său. Și nu numai aceasta ci și alții mulți au ascultat de părinții lor. Așa să faci și tu acum, fătul meu, preaiubite. Ascultă porunca mea și nădăjduiesc la Dumnezeul cel iubitor de oameni că nu te voi mâhni cu aceasta”. Atunci a zis Teofil: „Au doară voiești și tu ca să mă omori?”. Răspuns-a tatăl său: „Să ferească Dumnezeu, fiule, de o fărădelege ca aceasta. Eu nu mai o voie doresc să-mi faci: să primești ca să te vând ca pe un rob al Citește în continuare

Tăcerea – al treilea tip de ateism (Partea III)

Răspunsul nu a fost părintesc, iubitor, ca față de eretici, ci pedepsitor și răzbunător.

A cerut printr-o scrisoare adresată arhiepiscopului Atenelor și a toată Elada, kir Ieronim, să se ia măsuri urgente de către Întrunirea Ierarhiei din octombrie împotriva celor care au alcătuit „Mărturisirea de Credință”. Actul patriarhal a funcționat ca un bumerang. S-a întors împotriva celui ce l-a trimis, nu doar pentru că un ierarh curajos a demonstrat că patriarhul a deformat și falsificat textul „Mărturisirii…”, ci și pentru că actul patriarhal s-a transformat într-un pașaport, o punte, pentru a trece – în sfârșit, spre dezbaterile Ierarhiei tema ecumenismului și a dialogului teologic cu papa. Și, în plus, Ierarhia esențialmente a rămas surdă și nu a răspuns la cererea patriarhului de a lua măsuri împotriva noastră.

Din nefericire, amenințările continuă în alt mod. Unii arhierei au preluat ștafeta, arhierei care, se pare, cedează ușor la propuneri și constrângeri. Doi dintre ei aplică un plan de terorizare a preoților lor, pentru a nu îndrăzni să purceadă la Rezistența ortodoxă împotriva ecumenismului. În același timp, defăimează și clevetesc pe cel ce scrie rândurile de față cu nerozii și fabulații, creații ale imaginației lor sau ale informatorilor cu care se aseamănă. La siaxele preoțești pe care le-a organizat unul din ei, imediat după întrunirea Ierarhiei în octombrie, iar celălalt în ianuarie (2010), s-au întors cu mânie împotriva „Mărturisirii…” și au depreciat-o. Al doilea a interzis clericilor, sub amenințarea izgonirii lor din mitropolie, să facă orice discuție fie pro, fie contra ecumenismului și a papei. Și nu doar că nu a luat măsuri, dar se mândrește și-l laudă pe egumenul unei istorice sfinte mănăstiri din eparhia lui, care revigorând metode papale Citește în continuare

Tăcerea – al treilea tip de ateism (Partea II)

Se schimbă imaginea. Amenințări și calomnii.

Aceasta s-a întâmplat în prima fază prin alcătuirea și punerea în circulație a cunoscutei de acum „Mărturisiri de Credință împotriva ecumenismului”, care s-a bucurat de o primire pozitivă. Au semnat-o destui episcopi, sute de clerici și monahi și mii din popor, de toate vârstele și de toate categoriile sociale și profesiile. Susținerea propagandistică referitoare la o mică grupare de zeloți izolați se prăbușește. Episcopi renumiți printr-o înaltă teologie și chiar altă pregătire și printr-o morală ireproșabilă se află în fruntea catalogului semnatarilor. Respectabilii Egumeni aghioriți și ai mănăstirilor din afara Sfântului Munte, stareți merituoși, ieromonahi și monahi, clerici și monahi curajoși și viteji și mii din credinciosul popor ortodox. Tot ce are mai ales Biserica s-a ridicat pe Citește în continuare

Tăcerea – al treilea tip de ateism (Partea I)

Filocatolicii nu se neliniștesc. Planul se aplică.

Toți aceia care au planificat și a plică subjugarea ortodocșilor față de papa aveau până acum toate motivele să fie mulțumiți, pentru că vedeau că, înciuda existenței anumitor reacții, planul înainta și sperau că la o nouă Ferrara-Florența vor reuși acceptarea și semnarea unui nou „horos” (hotărâre) unionist, a unei noi uniații.

Comparativ cu vechiul sinod de la Ferrara-Florența (1438-1439), acum condițiile sunt mai prielnice. Multă lume necatehizată și neinformată în temele cre dinței a fost narcotizată de agapologhia [„iubirismul”, teologia fățarnică a „iubirii” – n.n.] ipocrită și mincinoasă, care se potrivește spiritului globalizării și ștergerii diferențelor și particularităților. În biserici, predicile te sufocă prin analize sociale și exaltări patriotice sau cu pietisme superficiale și ipocrite. Rar se dezvoltă temele credinței cu referire la erezii și la eretici, în mod deosebit la erezia papismului și la pan erezia ecumenismului. Prin urmare, nu există teama dezaprobării și reacției poporului la cele uneltite, cum s-a întâmplat la vechea Ferrara-Florența, pentru că acum poporul ignoră cele ale credinței și a fost supus unei spălări a creierului sub falsul iubirism newage-ist Citește în continuare