Posts Tagged ‘Dumnezeu’

O minune prea înfricoșată despre ascultarea de părinți și pentru Sfânta Liturghie

În zilele lui Teodosie cel Mare era în Constantinopol un oarecare Iulian îmbunătățit cu viața care avea un singur fiu cu numele Teofil. Și acel Iulian, în tinerețile lui, a fost foarte bogat; iar la bătrânețe sărăcind desăvârșit și neavând nici cele de nevoie ale trupului, a zis fiului său: „Fiul meu, iată, după cum vezi eu sunt neputincios și așa de sărac încât nu am cu ce să-mi trăiesc viața mea. Deci, te rog eu, să-mi împlinești o dorință a mea, iar tu să te învrednicești de cereasca fericire pentru ascultarea cea către părintele tău”.

Atunci acela i-a răspuns: „Spune-mi părinte, orice poftești și eu te voi asculta la lucrurile cele cuviincioase”. Zisu-i-a lui bătrânul: „Fericitul Avraam avea un fiu din făgăduință pe care ducându-l în munte ca să-l junghie și să-l ardă jertfă, acela nu a fugit, ci încă și lemnele cu bucurie le ducea, cu osârdie urmând tatălui său. Și nu numai aceasta ci și alții mulți au ascultat de părinții lor. Așa să faci și tu acum, fătul meu, preaiubite. Ascultă porunca mea și nădăjduiesc la Dumnezeul cel iubitor de oameni că nu te voi mâhni cu aceasta”. Atunci a zis Teofil: „Au doară voiești și tu ca să mă omori?”. Răspuns-a tatăl său: „Să ferească Dumnezeu, fiule, de o fărădelege ca aceasta. Eu nu mai o voie doresc să-mi faci: să primești ca să te vând ca pe un rob al Citește în continuare

Minunea Sfântului Grigorie Palama contra hulitorilor latini

Sf.Grigorie Palama

De vreme ce latinii defăimau Sfânta noastră Biserică a Răsăritului, zicând că după ce s-a despărțit de biserica apuseană nu are acum mai mult nici un sfânt nou, nici minuni, pentru aceasta Sfințitul Nectarie – care a fost patriarh al Ierusalimului în anul 1660 de la Hristos și a fost înfocat râvnitor al adevărului – vrând să astupe urile cele fără de rușine ale latinilor și să-i dovedească mincinoși, numără pe mulți sfinți noi ai Bisericii Răsăritului, care au fost după dezbinarea latinilor și povestește multe și preaslăvite minuni noi.

Deci zice și pentru Sfântul Grigorie (care să prăznuiește la 14 noiembrie – n.red.) că în insula care se numește Santorini, în ziua pomenirii sfântului acestuia, adică în a doua duminică a Postului celui mare, niște latini pluteau într-un caic, pentru ca să se plimbe. Sau, precum arată minunea aceasta mai curat Dositei Ierusalimiteanul, latinii au pus atunci niște copii într-un caic și pluteau și bătând cu mâinile lor, ziceau: „Anatema lui Palama! Dacă este Palama sfânt, să ne facă să ne înecăm”. Aceasta huleau copiii latinilor și – o, minune preaslăvită, fraților! Citește în continuare

Epoca lui Antihrist (Partea a VI-a): Fericirea cea veșnică și chinul cel veșnic (sfârșit)

După ce la Judecata cea de obște se va da sentința ultimă și hotărâtoare, va începe fericirea veșnică a drepților în Împărăția cerurilor, precum și chinurile veșnice ale păcătoșilor în iad (Luca 16, 23) – un loc a toată mâhnirea, suferința și osânda, unde nu e decât neorânduială, groază și tulburare, unde nu se poate găsi nici o bucurie, de nici un fel și nici cea mai mică nădejde de ușurare (Marcu 9, 44; 46; 48). Despărțirea veșnică de Dumnezeu și lipsirea de toate darurile Sale, mustrările îngrozitoare ale conștiinței, necinstea și veșnica rușine, prihănirile, batjocura și blestemul din partea celor care au fost atrași în păcat de cei osândiți, năpustirile dracilor care sălășluiesc dimpreună cu toți cei osândiți – toate acestea vor pricinui „scrâșnirea dinților” despre care Însuși Mântuitorul grăiește (Matei 22, 13).

Pentru cei drepți, dimpotrivă, se gătește o mare răsplătire. Ei vor fi duși în locul cel mai desăvârșit și mai frumos, care e numit în Sfânta Scriptură „Rai” (Lc. 23, 43), „Ceruri” (Mt. 6, 9) și „Împărăția Cerurilor (Mt. 5, 3). Aici drepții se vor bucura de vederea nemijlocită a lui Dumnezeu, văzându-L „față către față” (I Cor. 13, 12). Aceasta însemnă că slava și măreția Domnului vor deveni apropiate celor drepți; în Dumnezeu vor vedea tot ce e mai măreț, înalt, sfânt și desăvârșit, și vor primi în chip nemijlocit întru ei însuși în râurirea măreției lui Dumnezeu și a Fiului lui Dumnezeu. În această contemplare vor găsi împlinire și mulțumire deplină pentru minte, voință și inimă și un izvor nesecat de desfătare și fericire nepieritoare; veselia nemărginită și bucuria veșnică le vor fi moștenirea. Contemplându-l pe Dumnezeu, cei drepți vor vedea lumea întreagă întru adevăratul ei chip, vor pătrunde taina mântuirii noastre și se vor bucura de plinătatea și desăvârșirea cunoștinței Citește în continuare

Epoca lui Antihrist (Partea a V-a): Judecata de apoi

Judecat de apoi

După aceasta va începe Judecata cea Înfricoșată. Mântuitorul a învățat adesea despre cea din urmă Judecată obștească a omenirii – atât în pilde, cât și în cuvântări care erau cât se poate de lămurite în înțeles. El a grăit așa: Căci va să vie Fiul Omului întru slava Tatălui Său, cu Îngerii Săi, și atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui” (Matei 16, 27). Domnul a spus lucruri asemănătoare despre Judecata de Apoi în multe alte locuri (Mt. 25, 16-46; Ioan 5, 22; 27, etc).

În acord cu învățăturile Domnului lor, Apostolii au vestit că Fiul Omului va face judecată asupra întregii lumi. Sfântul Pavel spune: „Pentru că noi toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată a lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine ori rău” (II Cor.5, 10). În alt loc Apostolul le scrie tot corintenilor: „Drept aceea mai înainte de vreme nimic nu judecați, până ce va veni Domnul, Care va și lumina cele ascunse ale întunericului și va arăta sfaturile inimilor; și atunci lauda va fi fiecăruia de la Dumnezeu” (I Cor. 4, 5). În epistola pe care a scris-o către Romani, Sfântul Pavel învață că la Judecata de Apoi, Dumnezeu „va răsplăti fiecăruia după lucrurile lui; celor ce, prin răbdarea lucrului bun, caută slavă și cinste și ne stricăciune, viața veșnică, iară celor certăreți, care se pun împotrva adevărului și se supun nedreptății, mânie și urgie… Că nu este părtinire la Dumnezeu” (Rom. 2, 6-8; 11) [1].

Dintru aceste dovezi lămuritoare din Sfânta Scriptură, precum și din multe alte locuri asemenea acestora, putem să aflăm cele despre Judecata obștească cea din urmă a omenirii și, într-o anumită măsură, să spunem cum se va petrece. La această Judecată vor fi Citește în continuare

Martiriul părintelui Florea Mureșan

Părintele Florea Mureșan (1907 – 1961)

S-a născut la 8 iulie 1907 în satul Ciubanca, județul Someș (azi Cluj) din părinți țărani. Școala primară a făcut-o în sat (1913-1919), iar liceul la Dej (1919-1926). În anii 1926-1930 a urmat studiile la Academia Teologică Ortodoxă din Cluj și la Facultatea de Litere și Filosofie. Din noiembrie 1930 până în iulie 1931 a urmat studii în Franța, la Universitatea din Strasbourg, ca bursier al Patriarhiei; catehet la școlile primare din Cluj, septembrie 1931 – iunie 1932. Căsătorit în 4 iulie în Ocna Sibiului cu Eugenia Adam, hirotonit diacon la 7 iulie și preot la 9 iulie 1932. Preot la Râșca de Sus (protopopiatul Huedin), 1 august 1932 – 1 ianuarie 1934; preot la Catedrala din Cluj, 1 ianuarie 1934 – 31 octombrie 1938 (și în continuare, între septembrie 1939 – 30 iunie 1946). În 1935 se înscrie la Facultatea de Teologie din Cernăuți, absolvită în 4 aprilie 1938 cu teza Obligațiunea morală. Între 1 noiembrie 1938 – 31 iulie 1939 a studiat la Universitatea din Berlin ca bursier al Fundației „Humboldt”, unde își pregătește teza de doctorat despre Responsabilitatea morală. Din 1 septembrie 1939 până la 30 iunie 1946 este profesor suplinitor la Academia Teologică din Cluj, secția Practică, alături de Prot. Simion Curea (profesor de muzică și tipic între 1940-1945) sau Pavel Șendrea (duhovnic între 1945-1947) și numit în același an în care murea preotul prof. Andrei Buzdug, autor a patru volume de predici.

Va rămâne în Cluj și după Dictatul de la Viena (31 august 1940). Abia în 1945 și-a putut relua legăturile cu Facultatea de Teologie din Cernăuți, acum fiind doctorand (1945-1948) cu teza Cazania lui Varlaam și promovat doctor în Teologie la București, noiembrie 1948. În martie 1946 i se acordă parohia Cluj I și conducerea Protopopiatului Cluj (protopop: 1946-1949). În același an devine profesor titular la Academia Teologică din Cluj (1946-1952) și apoi preot la biserica „din Deal” (1948-1952). A colaborat la gazete și reviste din Cluj și Sibiu, a publicat mai multe broșuri și cărți, dovedindu-se un bun povestitor (predicator), catehet și istoric. În locuința sa activa cenaclul literar condus de medicul Victor Papilian, în tinerețe fost ateu militant și apoi devenind un creștin convins. Valeriu Anania, participant la acest cenaclu, îl prezintă pe părintele Florea Mureșan ca „om așezat Citește în continuare

Tăcerea – al treilea tip de ateism (Partea III)

Răspunsul nu a fost părintesc, iubitor, ca față de eretici, ci pedepsitor și răzbunător.

A cerut printr-o scrisoare adresată arhiepiscopului Atenelor și a toată Elada, kir Ieronim, să se ia măsuri urgente de către Întrunirea Ierarhiei din octombrie împotriva celor care au alcătuit „Mărturisirea de Credință”. Actul patriarhal a funcționat ca un bumerang. S-a întors împotriva celui ce l-a trimis, nu doar pentru că un ierarh curajos a demonstrat că patriarhul a deformat și falsificat textul „Mărturisirii…”, ci și pentru că actul patriarhal s-a transformat într-un pașaport, o punte, pentru a trece – în sfârșit, spre dezbaterile Ierarhiei tema ecumenismului și a dialogului teologic cu papa. Și, în plus, Ierarhia esențialmente a rămas surdă și nu a răspuns la cererea patriarhului de a lua măsuri împotriva noastră.

Din nefericire, amenințările continuă în alt mod. Unii arhierei au preluat ștafeta, arhierei care, se pare, cedează ușor la propuneri și constrângeri. Doi dintre ei aplică un plan de terorizare a preoților lor, pentru a nu îndrăzni să purceadă la Rezistența ortodoxă împotriva ecumenismului. În același timp, defăimează și clevetesc pe cel ce scrie rândurile de față cu nerozii și fabulații, creații ale imaginației lor sau ale informatorilor cu care se aseamănă. La siaxele preoțești pe care le-a organizat unul din ei, imediat după întrunirea Ierarhiei în octombrie, iar celălalt în ianuarie (2010), s-au întors cu mânie împotriva „Mărturisirii…” și au depreciat-o. Al doilea a interzis clericilor, sub amenințarea izgonirii lor din mitropolie, să facă orice discuție fie pro, fie contra ecumenismului și a papei. Și nu doar că nu a luat măsuri, dar se mândrește și-l laudă pe egumenul unei istorice sfinte mănăstiri din eparhia lui, care revigorând metode papale Citește în continuare

Tăcerea – al treilea tip de ateism (Partea II)

Se schimbă imaginea. Amenințări și calomnii.

Aceasta s-a întâmplat în prima fază prin alcătuirea și punerea în circulație a cunoscutei de acum „Mărturisiri de Credință împotriva ecumenismului”, care s-a bucurat de o primire pozitivă. Au semnat-o destui episcopi, sute de clerici și monahi și mii din popor, de toate vârstele și de toate categoriile sociale și profesiile. Susținerea propagandistică referitoare la o mică grupare de zeloți izolați se prăbușește. Episcopi renumiți printr-o înaltă teologie și chiar altă pregătire și printr-o morală ireproșabilă se află în fruntea catalogului semnatarilor. Respectabilii Egumeni aghioriți și ai mănăstirilor din afara Sfântului Munte, stareți merituoși, ieromonahi și monahi, clerici și monahi curajoși și viteji și mii din credinciosul popor ortodox. Tot ce are mai ales Biserica s-a ridicat pe Citește în continuare

Tăcerea – al treilea tip de ateism (Partea I)

Filocatolicii nu se neliniștesc. Planul se aplică.

Toți aceia care au planificat și a plică subjugarea ortodocșilor față de papa aveau până acum toate motivele să fie mulțumiți, pentru că vedeau că, înciuda existenței anumitor reacții, planul înainta și sperau că la o nouă Ferrara-Florența vor reuși acceptarea și semnarea unui nou „horos” (hotărâre) unionist, a unei noi uniații.

Comparativ cu vechiul sinod de la Ferrara-Florența (1438-1439), acum condițiile sunt mai prielnice. Multă lume necatehizată și neinformată în temele cre dinței a fost narcotizată de agapologhia [„iubirismul”, teologia fățarnică a „iubirii” – n.n.] ipocrită și mincinoasă, care se potrivește spiritului globalizării și ștergerii diferențelor și particularităților. În biserici, predicile te sufocă prin analize sociale și exaltări patriotice sau cu pietisme superficiale și ipocrite. Rar se dezvoltă temele credinței cu referire la erezii și la eretici, în mod deosebit la erezia papismului și la pan erezia ecumenismului. Prin urmare, nu există teama dezaprobării și reacției poporului la cele uneltite, cum s-a întâmplat la vechea Ferrara-Florența, pentru că acum poporul ignoră cele ale credinței și a fost supus unei spălări a creierului sub falsul iubirism newage-ist Citește în continuare

Epoca lui Antihrist (Partea a IV-a): Cea de-a treia perioadă

(urmare din nr. trecut)

Odată ce va dobândi puterea mondială Antihrist își va schimba năprasnic purtarea. În locul atitudinii fățarnice și grijulii față de oameni și a bunăvoinței mincinoase față de vrăjmașii lui, se va întoarce spre prigonirea crâncenă a tuturor creștinilor credincioși care refuză să i se închine ca unui dumnezeu. El va „asupri pe sfinții Celui Preaînalt și își va pune în gând să schimbe sărbătorile și legea” (Daniil 7, 5; Apoc. 12, 13-17; 13, 6-7). Slujba creștinească săvârșită de obște – Sfânta liturghie – va trebui să înceteze. Antihrist și adepții săi, scrie Beliaev, „vor nimici cărțile Sfintei Scripturi [1], îi vor urmări și-i vor chinui pe propovăduitorii Cuvântului lui Dumnezeu și pe cei care iau parte la slujbele bisericii creștine. Vor pândi ca Euharistia să nu se mai săvârșească nicăieri. Cu toate acestea propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu nu va fi redusă la tăcere, iar dumnezeieștile slujbe nu vor conteni și Euharistia se va săvârși” [2], însă numai în locuri ascunse, precum în primele veacuri ale creștinismului și în Biserica din catacombe din Rusia de azi [3].

Antihrist va avea un ajutor neobosit pentru prigonirea creștinilor, precum și pentru silirea lor de a i se închina lui ca unui dumnezeu. Din pricina cruzimii și a neîndurării lui ajutorul lui Antihrist este numit în Citește în continuare

O minune a Maicii Domnului povestită de moş Petrea Chirilă

„Maica Domnului are să le rânduiască pe toate spre slava sfinţiei sale şi a Fiului ei”

Era în anul 1956. Lucram ca şofer la IJECOP Piatra Neamţ, transportând marfă la Cooperativa Borca. Treceam de multe ori pe la Sfânta Mănăstire Bistriţa, unde mai duceam pomelnice de la credincioşi. Acolo era Părintele Ghervasie Coţcaru, la pomelnice, părinte care se mai ocupa şi cu facere de icoane, adică avea legătură cu pictorii şi cu argintarii (cu numele Cotfas) de la Târgu Neamţ.

Odată îmi zice părintele: „Tu nu vrei să faci o icoană cu Maica Domnului la biserica din satul unde locuieşti, adică în Pârăul Pântei? Căci iată un credincios din Cotârgaşi, cu numele Chirileanu, a comandat două icoane pentru biserica din Pârăul Cârjei”. Eu am spus atunci să comande şi pentru mine una la pictorul Vodă, din Piatra Neamţ. Tot mergând la Piatra după marfă mai treceam şi pe la mănăstire la Bistriţa, iar Părintele Ghervasie îmi spune odată: Citește în continuare

Minunea înfricoşătoare şi nemaiauzită a Sfîntului Spiridon al Trimitundei (ruşinarea „catolicilor”)

Sfîntului Ierarh Spiridon al Trimitundei, ruşinătorul „catolicilor”

Astăzi, 25 decembrie după calendarul apusean (12 decembrie a calendarului ortodox), Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe cinstitul Ierarh Spiridon al Trimitundei, marele făcător de minuni.

„Sărbătoare luminată, praznic cu totul sfinţit ne stă înainte; veniţi, credincioşilor, să ne bucurăm de el! Că pe toţi ne cheamă la el ospătătorul duhovnicesc, Spiridon; a lui este masa dumnezeiască, minunile cele strălucite şi faptele cele nemuritoare. Să urmăm blîndeţii lui, nerăutăţii, bunătăţii, iubirii de oameni şi marii lui înţelepciuni, cu care printre arhierei a strălucit ca o lumină” (Stihovna 1, Vecernia Mare)
“Cine va numara minunile tale, Ierarhe Spiridoane, de Dumnezeu înţelepţite?“ Citește în continuare

Nu acceptaţi nici un fel de compromis că o fi CIP-ul, că o fi ecumenismul, că o fi altul…

“Vorbim de CIP-uri şi de alte lucruri ca acestea. Este o mare derută. De ce derută? Pentru că nu mă interesează lucrurile acestea materiale prea mult, ci mă interesează, în primul şi în primul rând, rodul sau starea mea sufletească care începe să se pecetluiască ca urmare a relaţiei mele cu gândul despre el.

E mult mai important lucrul acesta. Şi văd că acuma sunt CIP-urile, apoi va fi altceva, apoi altceva. Mereu ei ştiu cum să acţioneze, cum să-mi pipăie mie sufletul şi cum să-mi influenţeze alegerea. Eu nu spun că CIP-ul nu este un pericol. Este un pericol foarte, foarte mare, dar mai mare, mult mai mare este să spun: ce să fac, câte or să mai fie din astea; în fond CIP-urile sunt de mult, nu de acum. Eu sunt CIP-uit de 20 de ani, sunt urmărit de mult şi ce, am păţit ceva? Nea Nicu m-a urmărit (Ceauşescu, în fapt Securitatea comunistă – n. red.), avea atâta aparatură. Şi ce am păţit ceva? N-am păţit nimic! Citește în continuare

Epoca lui Antihrist (Partea a III-a): Cea de-a treia perioadă

Partea a II-a

Cea de-a treia perioadă şi faptele de pe urmă ale lui Antihrist vor începe prin luarea în propriile sale mâini a întregii puteri mondiale. O stare de devastare covârşitoare a neamurilor pământului, din pricina unui mare război mondial, îl va ajuta în mare măsură la împlinirea acestui lucru. Cei mai mulţi vor vedea guvernarea mondială sub Antihrist drept singura cale cu putinţă pentru a ocoli noi războaie şi pentru a aduce omenirii o epocă paşnică şi înfloritoare.

Cuvântul lui Dumnezeu zugrăveşte în chipul următor venirea lui Antihrist la puterea lumii: pe faţa pământului, zdruncinată şi pustiită de război „se vor ridica zece regi” (Daniil 7, 24). Şapte dintre ei vor fi de un cuget cu Antihrist şi îi vor supune lui toată puterea şi autoritatea. Ceilalţi trei cârmuitori vor încerca să-şi păstreze independenţa, însă Antihrist îi va înfrânge prin puterea armelor (Daniil 7. 8,20,24). După biruinţa lui Antihrist asupra celor trei regi, înlăturând singura piedică din calea către stăpânirea deplină, cartea Apocalipsei îl zugrăveş te sub chipul unei fiare roşii, având „zece coarne” (adică cele zece regate supuse lui) „şi şapte capete” (adică cei şapte cârmuitori care s-au supus lui de bună voie şi acţionează în calitate de reprezentanţi plenipotenţiari ai lui în stăpânirile în care se află) – cf. Apocalipsa 13, 1şi tâlcuirile din acest stih ale Sfinţilor Irineu al Lyonului şi Chiril al Ierusalimului. Citește în continuare

IERUSALIM: Act de VANDALISM, BARBARISM, INTOLERANŢĂ şi INSTIGARE LA URĂ RELIGIOASĂ

În timp ce în toată lumea cotropită de iudei (mai puţin Moldova) se înalţă în centrele oraşelor, cu ocazia sărbătorii „luminilor” Hanuka, cele 8 braţe ale sfeşnicului iudaic, în Ierusalim circumcişii şi-au arătat, pentru a cîta oară, toleranţa faţă de ortodocşi şi Ortodoxie. Astfel, în noaptea dintre 10 şi 11 decembrie a fost pângărită Biserica „Sfânta Treime” ce ţine de Misiunea Duhovnicească Rusă a Patriarhiei Moscovei. Pe pereţii Bisericii din partea altarului şi a pridvorului o persoană neidentficată a scris în limba idiş următoarele cuvinte: „Moarte” şi „Moarte creştinilor”. Citește în continuare

TALMUD JMMANUEL: Hristos e antihrist…

(extras din una din cărţile sfinte ale iudeilor toleranţi)

Talmudul tolerant

Israel către jidovi şi jidoviţi: Capitala Moldovei NU este sinagogă!

La 13 decembrie 2009, în ziua prăznuirii Sfântului Apostol Andrei – creştinatorului pământurilor noastre, peste 200 de enoriaşi ai bisericii Sf. Cuvioasă Parascheva şi a altor sfinte lăcaşe din capitală, au mers în centrul Chişinăului, în Scuarul Europei pentru a înălţa o Cruce în locul menorahului pus acolo vineri de către iudei.

În prezenţa unor înalţi demnitari moldoveni şi a câtorva diplomaţi străini, obiectul a fost instalat la picioarele drapelului Uniunii Europene, pentru opt zile, cu ocazia sărbătoririi de către confesiunea iudaică a aşa-zisei „Hanuca”. De altfel, autorizarea de către primărie a acestei acţiuni cu caracter religios, evident sfidătoare la adresa majorităţii creştineşti a Republicii Moldova, este cel puţin provocatoare.

În acelaşi timp, e de menţionat faptul că astăzi nu a avut loc un miting antisemit, cum s-au grăbit deja să eticheteze înălţarea Sf. Cruci în centrul capitalei unei ţări ortodoxe mass-media liberală, ci un act de mărturisire de către creştini a credinţei lor şi a dreptului lor primar în viaţa statului al cărui element constituant primordial sunt.

După ce a fost scos de la locul de cinste, menorahul a fost transportat la monumenul Sfântului Ştefan cel Mare, unde a fost demontat şi pus la picioarele soclului.

4 NOIEMBRIE: CHEMARE CĂTRE TOŢI CREŞTINII ORTODOCŞI LA APĂRAREA PROPRIILOR DREPTURI ÎN PROPRIA ŢARĂ

Iubiţi fraţi şi surori întru Hristos!

Pe 4 noiembrie 2009, în faţa Parlamentului se va desfăşura o acţiune de protest anticod în forma stării de rugăciune.

Toţi cei care nu vor să-L trădeze pe Hristos şi să intre în lagărul electronic global să vină la Chişinău pentru a-şi cere drepturile ce li se cuvin în propria ţară.

Creştinii din toată ţara se adună în faţa Catedralei „Naşterea Domnului” din capitală, la ora 9:30. (alte detalii curând: toaca.md) Citește în continuare

Obiectivul Patriarhului, acelaşi cu al masoneriei: „Unitatea spirituală a lumii”

Patriarhul Daniel al BORo

În anul 1998, între 20-22 iulie a avut loc, la Durău – în vestitul centru ecumenist înfiinţat de actualul PreaFericit Daniel – Simpozionul Iudeo-Creştin „spiritualitatea psalmilor şi morala socială a profeţilor”. La Simpozion au participat rabini de mare rang şi preoţi profesori universitari ortodocşi. Evenimentul a fost prezentat pe larg, cu luările de cuvânt ale participanţilor, în paginile revistei Teologie şi Viaţă, nr. 5-12, mai-decembrie 1998, publicaţie a

Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, condusă pe atunci de ÎPS Daniel, actualul patriarh. Simpozionul, aşadar, reprezintă punctul de vedere asumat de autoritatea arhierească a (pe atunci) ÎPS Daniel.

Pe scurt, înterpretarea profeţilor Vechiului Testament a fost făcută în cheie socială, chiar socialistă. Profeţii sunt prezentaţi de preoţii profesori şi rabinii participanţi drept propovăduitori ai „dreptăţii sociale”, ai „eticii sociale” şi ca apărători ai demnităţii umane. Adică, propovăduitori ai unei ordini ideologice omeneşti utopice, în care „dreptatea şi pacea” stăpânesc. O orânduire socială perfectă, lucru pe care Dumnezeu niciodată nu l-a făgăduit omenirii. Nimic mai departe de mesajul proorocilor, care au anunţat venirea Mântuitorului şi distrugerea acestei lumi aşa cum este ea acum. Profeţii au propovăduit Împărăţia lui Dumnezeu, care nu este din această lume. Noii teologi afirmă însă că proorocii propovăduiesc o împărăţie lumească. Citește în continuare

Epoca lui Antihrist (Partea a II-a)

Partea I-a

În vremea acestei perioade făţărnicia lui Antihrist va merge atât de departe încât nu numai ca va dovedi toleranţă faţă de creştinism, ci chiar se va arăta preocupat de a-l ocroti. Întru cele din afară se va sili să-L imite pe Hristos. Nefiind călăuziţi de înţelegerea duhovnicească a Bisericii, ci, mai curând de înţelepciunea lumească, marea majoritate a creştinilor nu vor rezista pâna la capăt acestei înşelări şi-l vor socoti pe Antihrist ca fiind Hristos la a doua Sa venire.

Monahii Mănăstirii Solovăţ au transmis un răspuns pe care Stareţul Zosima l-a dat fiului său duhovnicesc, care l-a întrebat cum să-l recunoască pe Antihrist când va veni. Sfântul călugăr i-a dat acest răspuns precis: „Când vei auzi că Hristos a venit sau S-a ivit pe pământ atunci să ştii că acela e Antihristul”. Iar acest răspuns este şi mai exact: „Omenirea nu-l va recunoaşte pe Antihrist; îl va socoti ca fiind Hristos, îl va proclama drept Hristos… Citește în continuare

Arătarea minunată a semnului Sfintei Cruci lângă Atena în anul 1925

Materialul care urmează a fost tipărit în revista „Orthodox Life”, Vol. 22, Nr. 2 (martie-aprilie, 1972), pp. 18-20.

Iată o fotografie cu minunea, aşa cum a apărut în presa vremii…

La începutul secolului XX, şi mai cu seamă în anii ‘20, în Grecia şi la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol au apărut puternice curente seculariste şi anti-bisericeşti. Printre diverse acţiuni ale acestor forţe obscure, s-a numărat şi introducerea samavolnică a calendarului gregorian. Calendarul gregorian era mai curând potrivit pentru afaceri, schimburi de capital şi alte activităţi laice, din punct de vedere liturgic, însă, el este practic inutil şi chiar dăunător. În fapt, este imposibil de a reconcilia calendarul gregorian cu Pascalia noastră canonică creştin-ortodoxă. Prin urmare, introducerea unor schimbări în calendarul bisericesc de către o Biserică locală creează o discrepanţă liturgică inadmisibilă în interiorul Bisericii însăşi. Citește în continuare