Posts Tagged ‘umanism’

Nu acceptaţi nici un fel de compromis că o fi CIP-ul, că o fi ecumenismul, că o fi altul…

“Vorbim de CIP-uri şi de alte lucruri ca acestea. Este o mare derută. De ce derută? Pentru că nu mă interesează lucrurile acestea materiale prea mult, ci mă interesează, în primul şi în primul rând, rodul sau starea mea sufletească care începe să se pecetluiască ca urmare a relaţiei mele cu gândul despre el.

E mult mai important lucrul acesta. Şi văd că acuma sunt CIP-urile, apoi va fi altceva, apoi altceva. Mereu ei ştiu cum să acţioneze, cum să-mi pipăie mie sufletul şi cum să-mi influenţeze alegerea. Eu nu spun că CIP-ul nu este un pericol. Este un pericol foarte, foarte mare, dar mai mare, mult mai mare este să spun: ce să fac, câte or să mai fie din astea; în fond CIP-urile sunt de mult, nu de acum. Eu sunt CIP-uit de 20 de ani, sunt urmărit de mult şi ce, am păţit ceva? Nea Nicu m-a urmărit (Ceauşescu, în fapt Securitatea comunistă – n. red.), avea atâta aparatură. Şi ce am păţit ceva? N-am păţit nimic! Citește în continuare

Anunțuri

ISRAEL: Act instigator la ură religioasă

Organizaţia iudaică „Lobby pentru valorile iudaice” a desfăşurat acum cîteva zile o acţiune cu caracter anticreştin şi instigatoare la ură religioasă: pe străzile Ierusalimului a împărţit foi volante prin care cheamă să fie boicotate toate hotelurile şi restaurantele care s-au „murdărit” prin afişarea de simboluri „idioate” legate de sărbătoarea Crăciunului.

Presa israeliteană menţionează că foile volante conţin, de asemenea, chemări directe la violenţă.

Conducătorul organizaţiei respective, Ofer Cohen, a declarat că intenţionează să publice lista completă a instituţiilor care s-au decorat de Crăciun, să-i cheme pe toţi evreii la boicotarea acestor instituţii.

„Israel vrea să fie un stat evreiesc şi, în acelaşi timp, un stat liber şi democratic. Ce e de făcut cînd aceste două principii se bat cap în cap? Dacă toţi israeliţii ar începe să sărbătorească Crăciunul, în varianta creştină sau chiar în cea modernă secularizată – ţara nu va fi evreiască. Dacă statul va interzice totul ce este legat de această sărbătoare – ţara nu va fi liberă” – afirmă Samuel Scott, un fost jurnalist american, actualmente funcţionar al Institului Refua care se ocupă cu organizarea de cursuri pentru cei care vor să înveţe cum să trăiască după tradiţia iudaică. Citește în continuare

Epoca lui Antihrist (Partea a III-a): Cea de-a treia perioadă

Partea a II-a

Cea de-a treia perioadă şi faptele de pe urmă ale lui Antihrist vor începe prin luarea în propriile sale mâini a întregii puteri mondiale. O stare de devastare covârşitoare a neamurilor pământului, din pricina unui mare război mondial, îl va ajuta în mare măsură la împlinirea acestui lucru. Cei mai mulţi vor vedea guvernarea mondială sub Antihrist drept singura cale cu putinţă pentru a ocoli noi războaie şi pentru a aduce omenirii o epocă paşnică şi înfloritoare.

Cuvântul lui Dumnezeu zugrăveşte în chipul următor venirea lui Antihrist la puterea lumii: pe faţa pământului, zdruncinată şi pustiită de război „se vor ridica zece regi” (Daniil 7, 24). Şapte dintre ei vor fi de un cuget cu Antihrist şi îi vor supune lui toată puterea şi autoritatea. Ceilalţi trei cârmuitori vor încerca să-şi păstreze independenţa, însă Antihrist îi va înfrânge prin puterea armelor (Daniil 7. 8,20,24). După biruinţa lui Antihrist asupra celor trei regi, înlăturând singura piedică din calea către stăpânirea deplină, cartea Apocalipsei îl zugrăveş te sub chipul unei fiare roşii, având „zece coarne” (adică cele zece regate supuse lui) „şi şapte capete” (adică cei şapte cârmuitori care s-au supus lui de bună voie şi acţionează în calitate de reprezentanţi plenipotenţiari ai lui în stăpânirile în care se află) – cf. Apocalipsa 13, 1şi tâlcuirile din acest stih ale Sfinţilor Irineu al Lyonului şi Chiril al Ierusalimului. Citește în continuare

IERUSALIM: Act de VANDALISM, BARBARISM, INTOLERANŢĂ şi INSTIGARE LA URĂ RELIGIOASĂ

În timp ce în toată lumea cotropită de iudei (mai puţin Moldova) se înalţă în centrele oraşelor, cu ocazia sărbătorii „luminilor” Hanuka, cele 8 braţe ale sfeşnicului iudaic, în Ierusalim circumcişii şi-au arătat, pentru a cîta oară, toleranţa faţă de ortodocşi şi Ortodoxie. Astfel, în noaptea dintre 10 şi 11 decembrie a fost pângărită Biserica „Sfânta Treime” ce ţine de Misiunea Duhovnicească Rusă a Patriarhiei Moscovei. Pe pereţii Bisericii din partea altarului şi a pridvorului o persoană neidentficată a scris în limba idiş următoarele cuvinte: „Moarte” şi „Moarte creştinilor”. Citește în continuare

TALMUD JMMANUEL: Hristos e antihrist…

(extras din una din cărţile sfinte ale iudeilor toleranţi)

Talmudul tolerant

Obiectivul Patriarhului, acelaşi cu al masoneriei: „Unitatea spirituală a lumii”

Patriarhul Daniel al BORo

În anul 1998, între 20-22 iulie a avut loc, la Durău – în vestitul centru ecumenist înfiinţat de actualul PreaFericit Daniel – Simpozionul Iudeo-Creştin „spiritualitatea psalmilor şi morala socială a profeţilor”. La Simpozion au participat rabini de mare rang şi preoţi profesori universitari ortodocşi. Evenimentul a fost prezentat pe larg, cu luările de cuvânt ale participanţilor, în paginile revistei Teologie şi Viaţă, nr. 5-12, mai-decembrie 1998, publicaţie a

Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, condusă pe atunci de ÎPS Daniel, actualul patriarh. Simpozionul, aşadar, reprezintă punctul de vedere asumat de autoritatea arhierească a (pe atunci) ÎPS Daniel.

Pe scurt, înterpretarea profeţilor Vechiului Testament a fost făcută în cheie socială, chiar socialistă. Profeţii sunt prezentaţi de preoţii profesori şi rabinii participanţi drept propovăduitori ai „dreptăţii sociale”, ai „eticii sociale” şi ca apărători ai demnităţii umane. Adică, propovăduitori ai unei ordini ideologice omeneşti utopice, în care „dreptatea şi pacea” stăpânesc. O orânduire socială perfectă, lucru pe care Dumnezeu niciodată nu l-a făgăduit omenirii. Nimic mai departe de mesajul proorocilor, care au anunţat venirea Mântuitorului şi distrugerea acestei lumi aşa cum este ea acum. Profeţii au propovăduit Împărăţia lui Dumnezeu, care nu este din această lume. Noii teologi afirmă însă că proorocii propovăduiesc o împărăţie lumească. Citește în continuare

Epoca lui Antihrist (Partea a II-a)

Partea I-a

În vremea acestei perioade făţărnicia lui Antihrist va merge atât de departe încât nu numai ca va dovedi toleranţă faţă de creştinism, ci chiar se va arăta preocupat de a-l ocroti. Întru cele din afară se va sili să-L imite pe Hristos. Nefiind călăuziţi de înţelegerea duhovnicească a Bisericii, ci, mai curând de înţelepciunea lumească, marea majoritate a creştinilor nu vor rezista pâna la capăt acestei înşelări şi-l vor socoti pe Antihrist ca fiind Hristos la a doua Sa venire.

Monahii Mănăstirii Solovăţ au transmis un răspuns pe care Stareţul Zosima l-a dat fiului său duhovnicesc, care l-a întrebat cum să-l recunoască pe Antihrist când va veni. Sfântul călugăr i-a dat acest răspuns precis: „Când vei auzi că Hristos a venit sau S-a ivit pe pământ atunci să ştii că acela e Antihristul”. Iar acest răspuns este şi mai exact: „Omenirea nu-l va recunoaşte pe Antihrist; îl va socoti ca fiind Hristos, îl va proclama drept Hristos… Citește în continuare