Posts Tagged ‘Viețile Sfinților’

MINUNILE MAIICII DOMNULUI: Icoana Gruzinskaya

Minunile Icoanei Făcătoare de Minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care se numește Gruzinsca

În Rusia cea mare este ținutul Dvinsca, care se numește astfel de la râul Dvinei, care se apropie de marginea Oceanului de la miazănoapte, pe care merg în Rusia corăbiile din părțile Apusului. Deci, în hotarele stăpânirii Dvinei este un râu care se cheamă Penega și care curge în Dvin, râul cel mare, având pe lângă dânsul multe sate. Lângă râul acela se află un munte mare și foarte înalt, care se cheamă Cerna și se întinde până la ocean spre partea dinspre miazănoapte. El are lungimea ca la cinci sute de stadii și era mai înainte pustiu și nelocuit de oameni.

În anul de la facerea lumii 7111, iar de la nașterea lui Hristos 1603, după oarecare descoperire dumnezeiască, s-a zidit o mănăstire în muntele acela, în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, de un preot oarecare din părțile acelea, cu numele Miron, care mai pe urmă a fost egumen în mânăstirea aceea. Iar întru împărăția binecredinciosului împărat a toată Rusia și a marelui domn Mihail Teodorovici, când șahul Persiei Abbas a prădat pământul iberilor și a aflat acolo veșmântul cel mult tămăduitor al marelui Domn și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și l-a luat, atunci perșii au luat de acolo și multe alte lucruri sfinte și icoane cinstite și le-au dus în Persia, nu pentru cinstire – că ei sunt păgâni – , ci ca să le vândă neguțătorilor Rusiei, de vreme ce atunci erau în Persia mulți negustori ruși și perșii îi știau că țin cu evlavie la închinăciunea sfintelor icoane. Citește în continuare

Reclame